FRANCESC MIRALLES: BIBLIOTECA DE PE LUNĂ


Pe autorul spaniol (de expresie catalană) Francesc Miralles, mulți dintre cititori îl cunosc în special pentru trei volume, publicate și în limba română, în ultimii ani: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (Humanitas, 2017), Iubire cu „i“ mic (Amor en minúscula, 2006; Humanitas Fiction, 2017), tradus în peste 30 de limbi, și continuarea sa din 2014, Wabi-Sabi (Humanitas Fiction, 2018).



Miralles nu este, însă, doar scriitor. Ci și jurnalist – în timpul războiului iugoslav, a ales să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia, experiență pe care a redat-o în volumul Café Balcanic (2004). Și, tot Miralles este și…muzician. Dacă sunteți curioși, autorul spaniol – foarte activ pe Instagram – a postat de curând imagini cu el, cântând la pian, într-una dintre faimoasele librării pariziene, Shakespeare and Company.

Revenind la literatură, pentru toți cei care i-au citit romanele, nu este o noutate faptul că Miralles strecoară mai mereu – printre rândurile cărților sale – multă filosofie (în special cea japoneză). Lucru pe care, fără îndoială, cititorul îl observă și în Biblioteca de pe Lună, ultimul volum al lui Miralles, apărut în limba română. Cartea este perfectă pentru acest an. Toți ne-am gândit, în nefericirea izolării, să fugim, dacă s-ar putea, cât mai departe de planeta asta și de problemele ei. În cartea lui Miralles, Biblioteca de pe Lună, personajul principal, Verne (cu referire, desigur, la celebrul Jules Verne), părăsește Pământul și pleacă pe Lună, locul unde – speră el – își va regăsi nu doar iubirea, ci și un sens în viață.

Cartea se citește ușor, senzația este aceea că urmărești un film cu o acțiune captivantă (utopie sau distopie – nu ești sigur), iar un lucru fermecător (specific lui Miralles) este faptul că romanul este presărat cu multe multe referințe literare. Mai jos, un interviu cu autorul spaniol și fragmente din volumul pe care vi-l recomand (o să visați frumos, preț de câteva sute de pagini, alături de personajul Verne, sunt sigură).


”Cabina individuală pe care avea privilegiul să o ocupe era mică, aidoma celor din tren. Construită dintr‐un material intermediar între plastic și fibră de sticlă, consta dintr‐un pat pliant, un duș claustrofobic și expresia minimă a unei chiuvete de spălat pe mâini. Nu exista nici o fereastră care să dea spre exteriorul lunar; asta era a doua decepție în cele doar câteva minute de când se afla în Exovillage. Întrebându‐se cum va putea rezista un an și jumătate în cămăruța aceea albă, și‐a întins patul ca să‐și odihnească spinarea greu încercată. Culcat simțea și mai intens senzația de imponderabilitate, ca și cum corpul i s‐ar fi dezintegrat. Ținându‐se de saltea, îi sări în ochi un detaliu care îi scăpase. Pe ușă era o placă cu inscripția: Ghid de supraviețuire pe Lună.” FRANCESC MIRALLES, Biblioteca de pe Lună



The Blue Shelf: Francesc, recunosc că am citit cartea în câteva ore, fără să mă mișc de pe canapea. Pentru că acțiunea este captivantă; am fost fascinată de povestea pe care ați creat-o și am trăit sentimentul pe care îl ai atunci când citești Micul Prinț, sau cărțile lui Huxley, sau poezie orientală – (sau toate în același timp). În orice caz, încă nu îmi dau seama dacă romanul dumneavoastră este mai degrabă o utopie sau, exact contrariul, o distopie sau – de ce nu? – ambele. Dumneavoastră cum percepeți propria carte?

Francesc Miralles: Mulțumesc pentru frumoasa descriere a cărții, Alida! Sunt bucuros să aflu că nu te-ai mișcat de pe canapea până nu ai terminat cartea. Da, așa cum intuiai, utopia și distopia se pot întâlni într-o aceeași carte. În romanul meu, ”Biblioteca de pe Lună”, acțiunea se petrece într-un viitor apropiat, în care omenirea a suferit schimbări majore. Natura a devenit o prioritate pentru oameni și, tocmai din acest motiv, cărțile tipărite pe hârtie sunt interzise, deși conținutul lor a fost arhivat. Repet, avem de-a face cu o lume, cu Exovillage, în care și utopia și distopia sunt prezente. Este, de fapt, o lume fascinantă, în care toate visurile pot deveni realitate, visuri care, altădată, păreau imposibile. Dar această lume este accesibilă doar unei părți a omenirii.


Un lucru pe care îl observi imediat citind cartea este prezența Poeziei, a numeroaselor reflecții filosofice. Acțiunea cărții este mai mereu dublată de poezie, de referințe literare și, mai ales, de haiku-uri și citate care te pun serios pe gânduri. Este aceasta o armă literară pe care o aveți în minte atunci când scrieți?

Francesc Miralles: Atunci cînd citesc o carte, îmi place foarte mult să regăsesc cât mai multe referințe: despre alte cărți, despre filme, teorii din psihologie sau spiritualitate. Când am scris ”Biblioteca de pe Lună”, mi-am dorit ca romanul să fie asemeni unei cutii mari, care să conțină multe alte cutii mici. Iar în ele, cititorul să descopere, împreună cu personajul Verne, o mulțime de lucruri noi. Când eram copil, visam să ajung pe Lună. Și nu pentru că ar fi un loc ideal pentru a locui, dimpotrivă, nu este. Dar îmi doream să fiu cât mai departe de toate problemele de pe Pământ. Așa este și Verne, are același vis: în primul rând pentru că simte că nu se poate integra în societatea terestră, iar în al doilea rând pentru că iubirea lui locuiește în spațiu. Sunt fericit dacă, printre cititorii mei, sunt oameni care empatizeză cu Verne.


Cititorul ajunge, la un moment dat, să se recunoască foarte mult în personajul Verne: mulți ne oglindim în momentele lui de renunțare, de însingurare, de mâhnire, de neînțelegere a lumii. Ce anume v-a inspirat acest personaj și călătoria sa spre Lună?

Francesc Miralles: Cred că personajul Verne mi se aseamănă foarte mult. Lucrul acesta se întâmplă și pentru că, în aceste vremuri în care ne simțim însingurați și frustrați, iar lumea nu ne mai oferă siguranța de care avem nevoie, ajungem să ne anulăm toate planurile importante. Tocmai de aceea Verne vrea să evadeze într-o lume cu totul nouă, unde să se îndepărteze de propria realitate, dar și să fie aproape de iubirea lui, Moira. Sigur, lucrurile nu se vor întâmpla deloc cum se aștepta Verne, dar o anumită bibliotecă îi va alunga singurătatea.


”Pe când deschidea mai departe cutiile și ștergea volumele pentru a le grupa vertical pe rafturi, și‐a spus că asasinilor li se întâmpla pesemne ceva asemănător cu ceea ce simțea el. Prima crimă li se părea grea. A doua abia dacă le împovăra conștiința. A treia era trăită cu naturalețe, și restul erau deja simple peaje pe parcursul traversării normale a existenței. De când începuse să studieze filologia, i se insuflase ideea că a folosi copacii drept suport pentru texte este o aberație, o barbarie comparabilă cu canibalismul. Delictul de a avea o singură carte ca aceea pe care o mânuia cu atâta bucurie se plătea cu închisoarea. Totuși, după șocul de a ține primul exemplar în mâini, pe măsură ce treceau orele, simțea că toată ființa lui se contopea cu această ocupație din alt secol. Și se simțea nespus de bine.” FRANCESC MIRALLES, Biblioteca de pe Lună



Dacă există un cuvânt extrem de fragil în cartea dumneavoastră, acela este cuvântul ”iubire”. Iubirea într-o lume cu legi noi, cu interdicții, cu regulamente stricte, nu este tocmai ce aștepta Verne să trăiască. Iubirea în Exovillage pare că s-a supus și ea asprimii lunare…

Francesc Miralles: Ritualul iubirii și în general toate ritualurile sociale din Exovillage sunt diferite de cele de pe Pământ dintr-un motiv anume: pe Lună, avem de-a face cu o comunitate izolată, care suferă de anxietate și care trăiește nostalgia Terrei. Toate acestea grăbesc, forțează relația dintre Moira și Marcelo. Pe de altă parte, granița dintre prietenie și iubire este adesea greu de trecut. Așa cum se întâmplă în cazul lui Verne, care, pentru că iubește atât de mult o femeie, nu vrea să facă un pas pripit, greșit, care să-l facă să o piardă. Asta explică și de ce Verne pare mereu că stă în loc, nu face primul pas. Dar, adevărul este că Moira, la rândul ei, îl iubește, dar el nu știe asta. Genul acesta de neînțelegere în iubire este adesea întâlnit la persoanele foarte sensibile. Iar dragostea, așa cum știm, are nevoie și de curaj.


Kumar, înțeleptul, misteriosul. Unii cititori îl vor asemui cu Gandalf, pentru alții ar putea fi un personaj kafkian, iar unii – mai aplecați spre filosofie, ar putea regăsi în el ideile lui Seneca, în special aceasta: ”Un om este la fel de nefericit precum gândeşte că este.” Pentru dumneavoastră, cine este și ce reprezintă Kumar?

Francesc Miralles: Pentru mine, Kumar înseamnă Maestrul ideal. Cineva care te poate provoca să reflectezi, să ai conversații profunde. Am avut șansa să am cel puțin un Kumar în viața mea și, de fiecare dată, m-am transformat complet. Sper ca acest înțelept Kumar să intre și în viața altora.


Există o carte, despre care știți cu siguranță, ”Nu sperați că veți scăpa de cărți”, un volum de conversații între Umberto Eco şi Jean-Claude Carrière, despre carte în formatul ei tradițional și despre amenințarea că ar putea să dispară într-o bună zi. În ”Biblioteca de pe Lună”, exact asta se întâmplă. Mai mult, cartea tradițională, pe hârtie, este interzisă (sigur, ne vine în minte aici și “Fahreinheit 451”, cartea lui Ray Bradbury)…

Francesc Miralles: Cartea, ca obiect în sine, este unul dintre subiectele acestui roman. Este un omagiu adus cărții în formatul ei tradițional, care, încetul cu încetul, o să dispară în lumea noastră din ce în ce mai digitală. Dar, în orice format ar fi ea, o carte are puterea de a ne oferi confort, de a ne inspira și de a ne fi un prieten bun, în deșertul singurătății.


Se simt foarte mult, în carte, cunoștințele dumneavoastră despre Ikigai (secretele japoneze pentru o viață lungă și fericită), în special în felul în care personajul Verne caută acel “bien-être” al vieții, mulțumirea, liniștea interioară, atât de greu de obținut în aceste vremuri. Ați schimba ceva în carte, privind-o acum, cu ochii anului 2020?

Francesc Miralles: Nu aș schimba nici măcar un cuvânt. Îmi doresc ca această poveste să ajungă la cât mai mulți cititori, cu atât mai mult cu cât am scris acest roman, având în minte și o continuare, o a doua parte. Poate chiar o trilogie. Dar, desigur, totul depinde de cum va fi primită această primă parte. Din păcate, noi, scriitorii, depindem de cifrele editurilor.


Cititorilor dumneavoastră, ce mesaj ați vrea să le transmiteți, acum, în aceste timpuri mai puțin generoase?

Francesc Miralles: Pentru că ai amintit de Ikigai, aș vrea să le spun cititorilor mei că, în aceste timpuri grele, în care totul se năruie, este momentul potrivit să se ocupe de proiecte personale. Totul în lume este atât de impredictibil, încât singura direcție corectă este cea pe care doar tu i-o poți da vieții tale. Este momentul cel mai bun pentru schimbare la nivel personal.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s