Slăbiciunea pentru un anumit parfum este o alegere personală. Nu vei contesta niciodată preferința cuiva pentru Shalimar-ul lui Guerlain, sau Gaultier Classique, sau L’Air du Temps de la Nina Ricci, sau Poison, de la Christian Dior. Personal, am folosit ani la rând parfumul Amarige, de la Givenchy. Apoi, pentru că povestea din parfum nu îmi mai reflecta vârsta, am ales un altul, care – cel puțin în nume – nu purta neapărat amprenta anilor mei, dar era ceea ce simțisem eu că mă reprezintă: Mademoiselle, de la Chanel. De fapt, între cel care alege un anumit parfum și nuanțele lui, aromele, notele și esențele acestuia se creează o legătură pe care nu poți s-o explici. Știi doar că ți se potrivește, asemeni unei mănuși perfecte.
Însă câți dintre noi ar ști să recunoască, într-un parfum, zecile de esențe naturale (sau artificiale) din compoziția sa? Câți dintre noi putem spune că suntem oameni-nas, așa cum sunt numiți în industria parfumurilor? Adică acei oameni cu un simț olfactiv extrem de dezvoltat, capabili să recunoască ambrele dulci, sau boabele de tonka, bergamota, moscul sau lemnul de cedru, miezul de trandafir, sau de iasomie, sau de magnolie.
În anul 2020, în colecția Humanitas Fiction, a apărut traducerea romanului L’aroma del temps, „Aroma Timpului”, semnat de scriitoarea catalană Núria Pradas. O carte care te poartă, aproape în sens propriu, într-un laborator de parfumuri. Romanul Núriei Pradas îți dă sentimentul că te afli în Grasse, locul de naștere al parfumeriei de înaltă clasă, sau în Barcelona, cea de după anii războiului civil, sau în Paris, în timpul Anilor Nebuni, orașul unde industria parfumeriei a cunoscut așa-numita revoluție a aldehidelor (substanțe create în laborator, care imită – artificial – mirosul florilor, al fructelor etc).
Despre Aroma Timpului, dar și despre Pablo, orfanul barcelonez care devine un parfumier de succes, în preajma celebrei Coco Chanel, i-am adresat câteva întrebări autoarei, scriitoarea catalană Núria Pradas. Lectură plăcută!
The Blue Shelf: În primul rând, Núria Pradas, vă mulțumesc frumos pentru interviu! Romanul dumneavoastră, „Aroma Timpului” m-a captivat nu doar datorită subiectului în sine, ci și datorită documentării minuțioase în domeniul parfumeriei, care se simte pe tot parcursul cărții.
NÚRIA PRADAS: Este o adevărată plăcere pentru mine să stau de vorbă cu dumneavoastră și să mă apropii astfel puțin mai mult de cititorii din România. Mulțumesc!
The Blue Shelf: Ce a însemnat, de fapt, pentru dumneavoastră documentarea pentru acest roman? Ce ați descoperit de-a lungul ei? Ce v-a surprins?
NÚRIA PRADAS: Munca de documentare, ca la toate romanele mele, mi-a luat luni de zile. Nu cunoșteam lumea parfumurilor, de aceea a trebuit să mă informez mult. Am descoperit o întreagă lume: oameni-nas, viața celebrei Coco Chanel, lungul proces de creare a unui parfum… Am descoperit, mai ales, că parfumurile sunt o artă; și, ca atare, creatorii lor sunt artiști care descoperă sau combină aromele așa cum un pictor descoperă și combină culorile pe o pânză. De atunci, intru într-o parfumerie ca într-un templu. Am învățat să simt parfumurile și să mi le pun pe piele cu plăcere și cu ceva mai multă cunoaștere.
The Blue Shelf: Adevărul este că romanul dumneavoastră este asemeni unui laborator de parfumuri. Peste tot, simți arome, aproape că le percepi la modul real, fizic. Și mai este și sentimentul de sinestezie pe care l-am avut: asocierea a zeci și zeci de arome, culori, sunete, flori etc. Cum v-ați simțit, ca scriitor, să fiți parte din lumea aceasta fabuloasă a parfumurilor și aromelor?
NÚRIA PRADAS: Mă bucură remarca sinesteziei. Dorința mea era să transmit o întreagă lume de senzații olfactive. E dificil să definești o aromă. Am avut prilejul să discut despre cartea mea cu marele parfumier Ramón Monegal și el îmi vorbea despre această dificultate, adăugată aceleia de a nu dispune totdeauna de cuvinte pentru a reda în scris senzații atât de complexe. Mi-a dat un exemplu: Când îi descriem unui prieten ultima rochie pe care ne-am cumpărat-o, îi putem vorbi despre lungime, formă, culoare. Cum îi descriem noul nostru parfum? De aceea când mi-a spus că am reușit să apropii de cititor aceste senzații, m-am simțit foarte mândră.
„De ce nu? Închipuie-ți, istoria parfumurilor în Franța a început chiar cu Caterina de Medici şi cu parfumierul ei, René Florentinul. Ei au adus parfumuri de la Florența. Şi au cerut ca mănuşile de piele din Franța să fie parfumate. Am citit că Maria de Medici avea peste trei sute de perechi de mănuşi parfumate. Era obsedată de mirosuri, de parfumuri…!” (NÚRIA PRADAS – Aroma Timpului, traducere: Jana Balacciu Matei)
„ – Shalimar! Îl ştii, tinere?
– Ernest Beaux mi-a vorbit despre el. Era entuziasmat. Mi-a povestit cum l-ați creat pornind de la Jicky, cu noi molecule dulci.
– Şi bergamotă, iris şi, mai ales, vanilie. Am vrut să îi dau un aer oriental, o aromă de lemn şi de ambră. Senzualitatea lui este un omagiu adus împăratului Shah Jahan care, în urmă cu patru secole, s-a îndrăgostit pătimaş de prințesa Mumtaz Mahal. În onoarea ei a construit Grădinile Shalimar, ei i-a dedicat Taj Mahal.” (NÚRIA PRADAS – Aroma Timpului, traducere: Jana Balacciu Matei)
The Blue Shelf: Scrieți în carte despre începutul secolului XX, perioada când a fost creat faimosul parfum Chanel No 5. Aflăm despre felul în care prind viață parfumurile, prin tehnici revoluționare în domeniul chimiei (apariția aldehidelor). De fapt, artizanul parfumului nu mai folosea strict soluții naturale, ci încerca să le imite în laborator, artificial. M-am gândit imediat la Jean des Esseintes, personajul din „În Răspăr”, al lui Joris-Karl Huysmans și la lumea lui „artificială”. Se potrivește perfect cu perioada aceasta de revoluție în istoria parfumurilor…
NÚRIA PRADAS: Am ales această perioadă tocmai fiindcă reprezintă trecerea la parfumeria modernă. Introducerea compușilor sintetici a democratizat lumea parfumeriei, a făcut posibil ca parfumurile să ajungă la consumatoare din straturi sociale mai largi. Acum, un parfum bun ni se pare scump, dar, înainte de începuturile secolului XX, parfumul era un lux doar la îndemâna celor privilegiați. Când am scris romanul, aveam mereu în față o fotografie cu soldați germani în timpul ocupației, stând la coadă ca să cumpere faimosul Chanel No 5 pentru mamele, iubitele, surorile lor. Iată dovada, parfumul era accesibil mult mai multor pături.
The Blue Shelf: Pablo nu este un personaj real. Nici destinul lui nu este real, ci ficțiune. Totuși, toate întâmplările prin care trece Pablo sunt inspirate din fapte reale. Pablo este în mijlocul unor întâmplări legate de apariția faimosului parfum Chanel No 5, de parcursul parfumierului Ernest Beaux, de poveștile din Parisul anilor când s-a dezvoltat industria parfumurilor etc. Cum s-au înlănțuit toate aceste istorii pe parcursul documentării?
NÚRIA PRADAS: Se întâmplă așa: o poveste te conduce la o altă poveste. Precum cireșele într-un coș; e suficient să iei una și… Am să vă povestesc o întâmplare. Am început să mă documentez despre Caterina de Medici fiindcă voiam să scriu despre ea și despre cum, cu ea, ajunge parfumul de la Florența la Paris. Dar am dat de atât de multe istorii și atât de interesante, că m-am lăsat purtată de această călătorie și am sfârșit prin a ateriza în secolul XX.
The Blue Shelf: Mi-a plăcut foarte mult felul în care ați reușit să descrieți les années folles – anii ’20, perioada dintre Primul și Al Doilea Război Mondial, totul privit din perspectiva destinului lui Pablo, un personaj puternic, dar, în același timp, cu slăbiciuni care i-au modelat decisiv viața…
NÚRIA PRADAS: Lui Pablo îi este clar un lucru: vrea să ajungă să fie cel mai bun. Nu contează că viața îi pune de multe ori piedici. El trăiește între două războaie mondiale. Ce-i oferă viața? Aproape nimic! Aș spune ca poate cea mai mare provocare a lui în fața destinului este puterea voinței, care îl va conduce spre împlinirea visurilor. Iar slăbiciunea lui este că nu se dăruiește total oamenilor pe care-i iubește. Un anumit egoism, sau poate teamă; dorința de a nu se îndepărta de drumul lui, care îl face să nu se dăruiască în întregime. Astfel își pierde vărul fără să-și ia rămas-bun cum ar trebui. De asemenea, o pierde pe Claudine, deși, în această pierdere, intervine și destinul, făcând dificile lucrurile pentru acest cuplu.
The Blue Shelf: În „Aroma Timpului”, L’aroma del temps (titlul catalan), ați îmbinat istorie, povești de dragoste, personaje complexe, nostalgia copilăriei, de fapt, este un roman pe mai multe planuri. Despre ce v-a fost cel mai greu să scrieți în acest canevas literar?
NÚRIA PRADAS: Dacă mă gândesc bine, poate povestea iubirii dintre Pablo și Claudine și cea a lipsei lui de iubire pentru Violette. Mă tem întotdeauna când intru în zona sentimentală a romanelor mele. Nu-mi place când mi se spune că scriu povești de dragoste. Dar cum să n-o faci dacă dragostea este prezentă în toate colțurile vieții noastre și a personajelor noastre? De aceea caut un anumit echilibru, și e greu de găsit.
The Blue Shelf: Cartea este un must read pentru toți cei care iubesc parfumurile, cu atât mai mult cu cât romanul ne poartă în perioada de înflorire a acestei industrii, iar detaliile istorice sunt captivante pentru oricine vrea să înțeleagă mai mult despre lumea parfumierilor. Ce ați vrea să le transmiteți cititorilor, înainte să deschidă acest roman atât atât de plin de arome…?
NÚRIA PRADAS: Oh, multe lucruri! Acest roman reprezintă un an din viața mea. O dedicare totală lumii parfumului și literaturii. Când îi dați paginile, vă rog, lăsați-vă purtați de întâmplări. Îmbibați-vă de arome. Și, în timp ce îl citiți, intrați într-o parfumerie și gândiți-vă la tot ce se află în spatele unei miresme. Este magic!
The Blue Shelf 